Domnul Decan a fost alături de LSM la prima ședință din acest an universitar

Marți, pe data de 4 Octombrie, membrii L.S.M au fost convocați într-o ședință pentru a li se aduce la cunoștință planul de desfășurare a activităților pe acest an. De asemenea, am avut plăcerea de a-l avea alături de noi pe domnul Decan Conf. Univ. Dr. Ing. Gelu Ianuș, care a ținut neaparat să ne multumească pentru devotamentul si implicarea de care am dat dovadă în tot ceea ce am facut. Fiindcă dumnealui dorește ca această ligă să fie cât mai puternică și mai unită, ne-a sfătuit să ne mărim colectivul considerabil, fapt ce va determina solidificarea grupului. Desigur, înainte de a pleca, ne-a urat tuturor un an univesitar productiv, cu rezultate deosebite atat pe plan școlar, cât și în activitățile pe care le coordonăm și ne-a asigurat de sprijinul dumnealui în orice activitate.